World War Z 3D – Închideţi celularele în sală!!!

World War Z 3D – Închideţi celularele în sală!!!

Nu de alta, dar zombies d-aci se ghidează după sunet – şi, credeţi-mă, îi irită atât de rău, încât prind o viteză la care moşmondiţii din Resident Evil nici n-au visat. Iar pofta lor „de vieţi” e pe măsură. A venit timpul ca vecinul tău bricoleur nesimţit să renunţe la pasiunea lui zgomotoasă. Cum? Trimite-l la filmul ăsta. Nu va mai îndrăzni să pună mânuţa pe bormaşină. (Ipoteza că celebrul pacient zero, tata zombilicilor, a fost un corporatist din schimbul trei trezit zilnic de bormaşină trebuie luată serios în calcul.)

După cum aţi aflat deja, postul de salvator al omenirii a fost preluat de Brad Pitt. În aparenţă, fiindcă, dacă te uiţi mai atent, n-are nici stofă de die hard, nici cine ştie ce gânduri megalomane. El nu vrea decât să-şi pună familia (nevasta şi cele două fetiţe) la adăpost de urgie. Şi asta ni-l face simpatic. Mai frumos e că nu morţii-vii sunt cei mai a dreaq jigodii în tot muviu’, ci omu’ de lângă tine. Lui Gerry Lane (Brad) i se promite că familia lui va fi în siguranţă… dar doar atâta vreme cât el caută şi găseşte pacientul zero, de unde s-a declanşat nebunia. Oameni, ce vrei…

Sincer, am o problemă în general cu zombies: n-au creier. Sau: Creier, cu majusculă – un mastermind. Asta înseamnă că ai nişte antagonişti previzibili odată ce te-ai prins cum funcţionează, cu care ai confruntare unilaterală, fără lovituri parşive. (Resident Evil a soluţionat problema, într-un fel, băgând toată povestea cu Umbrella Corp.) De aceea, deşi titlul de faţă e appealing, nu mi se pare că „război” e termenul cel mai precis în cazul unui astfel de conflict. Pe de altă parte, ce-i drept, în film, la un moment dat, un savant vorbeşte despre that bitch care e Natura, „a serial killer who wants to get caught”. Măreţ, sublim ca piscul muntelui în ceaţă – nu ne ajută prea mult la intrigă. Însă, ce-l salvează e tocmai de ce vorbeam: ameninţarea care planează asupra familiei venită şi din partea celor, de data asta, cu creier face conflictul mai conflict. E drept, chestia asta îl transformă pe Gerry Lane într-un fel Harap-Alb, dar e OK.

În quest-ul său (prin Coreea – care nu mai are importanţă dacă-i de nord sau sud, Ierusalim, Wales), Harap-Alb dă peste personaje – friends or foes – interesante, cu sânge-n instalaţie (lol). Iar distribuţia este mai mult decât inspirată, aducând laoalaltă pe David Morse, israelianca Daniella Kertesz (Angelina, fii cu ochii pe ea, că-i cam păpuşă), germanul Moritz Bleibtreu, italianul Pierfrancesco Favino. Toţi au roluri menite să aducă un strop de umanitate în oceanul de zombies, care au deprins o şmecherie nouă: se caţără unii peste alţii precum furnicile. Bestial.

Scenariul are plămâni mari, dar şubrezi. (Nu mai menţionez că pe alocuri seamănă cu altele, voit sau nu, şi că legătura cu romanul – din care am apucat astă-noapte vreo 50 de pagini – e discutabilă). Subploturile sunt anemice, adevăratele încăierări se termină-n KO după primele runde. Dar mai există şi faze-surpriză care menţin tensiunea. Balanţa se înclină de cele mai multe ori dinspre gore spre thrill (ceea ce pentru mine e OK, să vedem pentru fani).

Atmosfera e adevărata queen of the damned. Filmul, mai ales prin regie, redă un sfârşit de lume cool: ştirile tv (imaginea cu tipii din muzeu care cară la adăpost nişte tablouri), filmările din plonjeu, primejdia care pândeşte Cetatea Sfântă (bastion, ce vrei), coloana sonoră minimalistă. Iar adevăratul the money shot, cu Brad desfăcându-şi o cola (nu zic în ce context), a smuls aplauze în sală, pe bună dreptate.

Am fost cu o fană care are o raportare de iubire-ură faţă de băieţii cu ochi sticloşi şi colţi aparenţi. I-au plăcut (adică s-a speriat) şi (de) ăştia, deci am un feedback şi din zona fandom-ului.

Era să uit: şi 3D-ul merită.

nota_8Notă: 8

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult