Descoperă România! 14 lucruri despre judeţul Arad

Supranumiţi buzoienii Banatului, arădenii spun că ei n-ar fi de fapt în Crişana, deşi Crişul Alb trece prin centrul judeţului;

Cei mai mulți arădeni n-au pierit în războaie, ci în luptele cu ultrașii de la Poli Timișoara;

Capitala judeţului e primul oraş în care s-a introdus iluminatul public prin incendiere;

Aradul se învecinează la est cu România și la vest cu spațiul Schengen;

Se mândreşte cu ariile sale protejate. Cea mai cunoscută este Primăria, unde primarul Falcă trăieşte în libertate;

Cea mai întâlnită formă de agricultură este traversarea graniței, în Ungaria, de unde arădenii își procură legumele și fructele;

În Curtici se află cel mai mare bust de bronz al unui pistruiat din Europa de Est;

Aradul este singurul județ din România care nu doar recunoaște genocidul armean, dar îl și sărbătorește cu mare fast;

Aradul este atât de aproape de Ungaria, încât localnicii susțin că în zilele senine se vede lacul Balaton, iar în nopțile liniștite se aud ungurii cum își răsucesc mustățile;

În Arad nu există baroni locali, pentru că nimeni nu are la fel de mulți bani ca vameșii din Nădlac;

Săvârșin este localitatea unde se află castelul Regelui Mihai şi unde se formează coada de tiruri de la Nădlac;

Aradul are mai mulţi turişti decât Valea Prahovei şi Litoralul la un loc, pentru că aici se află punctul de frontieră Nădlac;

Este judeţul cu cei mai mulţi canguri evadaţi dintr-un tren şi ucişi cu pietre de copii de ţigani şi singurul judeţ cu sezon de vânătoare la canguri;

Este judeţul cu cei mai mulţi unguri cu handicap, pentru că toţi cei care sunt apţi de muncă au fugit deja în Ungaria.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

8 decembrie 2014 00:39
Citește mai mult despre: Arad Banat Buzau Crişana Descopera Romania Schengen

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult