Ce noroc! O șoferiță era cât pe ce să fie amendată pentru parcare ilegală, dar nu a reușit să parcheze

Ștergeți cu buretele toate situațiile în care credeați că ați avut noroc în trafic, pentru că o șoferiță din București a bătut recordul. Aceasta a reușit să evite o amendă usturătoare pentru parcare ilegală într-un mod cât se poate de original: nu a reușit să parcheze. Ăsta da noroc!

“Eram în patrulare când am observat o mașină încercând să parcheze într-o zonă marcată clar cu “oprire interzisă”, atât de clar încât nu era nicio altă mașină prin preajmă. Cu toate astea, mașina nu reușea cu niciun chip să se alinieze cu trotuarul, deși, așa cum v-am spus, loc era destul, fiind singura mașină. Aveam totul pregătit, procesul verbal, fiola, plicul pentru șpagă, însă nu am mai apucat să le folosesc. După două ore, în care mi s-a consumat bateria de la telefon filmând, șoferița s-a plictisit și a plecat mai departe”, explică agentul rutier prezent la fața locului.
 
Deși i-a trecut glonțul pe la ureche, femeia s-a întors la locul faptei. “Am plecat pentru că mi se terminase benzina. După ce am alimentat, m-am întors pentru o nouă încercare”, a declarat șoferița.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Luchian
11 august 2017 13:13
Citește mai mult despre: amenda parcare soferita

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult