Meci eveniment! Echipa de fotbal deţinută de Dragnea în Teleorman va juca un amical cu echipa lui din Brazilia

Suntem din nou pe harta marelui fotbal. FC Voinţa Saelele din Teleorman, echipă din liga a treia, deţinută de Liviu Dragnea prin interpuşi, va juca un amical cu FC Corupçao Fortaleza, o echipă mică, dar de viitor, deţinută de acelaşi infractor teleormănean, condamnat penal definitiv.

‘Va fi un meci echilibrat, vor juca 11 contra 11, deşi în România FC Voinţa Saelele va avea dreptul de a juca în 13 jucători, conform unei ordonanţe de urgenţă. În premieră, în România vom vedea formatul de joc 4-4-4, mult superior clasicului 4-4-2”, a punctat Cornel Dinu.

Partida va avea loc pe Naţional Arena şi nu este exclus ca Dragnea să încerce să vândă meciul, fie într-un sens, fie în altul, ca să mai spele nişte bani. Jucătorii de la FC Corupçao sunt în cantonament în Teleorman de o săptămână, dar se plâng că până acum au fost duşi de patron să vadă câteva ferme de porci, unde Dragnea le-a zis: “Ori jucaţi bine, ori vă transfer aici”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
10 august 2017 13:56
Citește mai mult despre: Brazilia fotbal Teleorman Voinţa Saelele

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult