Niciun bărbat nu se întinde cu Cabral la băutură, de frică să nu se ajungă la momentul ăla când și le măsoară

Deși extrem de simpatic și plin de povești interesante, Cabral este evitat de toți prietenii lui când e vorba de o băută mai serioasă. Iar motivul este cât se poate de serios: când bărbații insistă cu băutura, vine în mod  inevitabil și momentul ăla în care cineva propune să și le măsoare, ca să fie clar cine o are mai mare. Și cum niciunui bărbat nu îi place să piardă, preferă să nu riște o umilință în fața lui Cabral.

”Da, am remarcat și eu asta, că de pe la 2-3 beri amicii mei realizau subit că nu mai pot sta cu mine la băut”, spune Cabral. ”Ba că îi doare capul, ba că trebuie să se scoale devreme a doua zi sau că îi așteaptă nevasta acasă cu mâncare caldă. Asta în condițiile în care unii dintre ei nici măcar nu aveau nevastă. Abia acum înțeleg și eu de ce evită să se întindă cu mine la băutură.”

Totuși, a existat un moment în care cineva s-a întins la băutură cu Cabral. ”Nu mai rețin contextul, dar m-am nimerit odată cu Florin Prunea la un eveniment și, culmea, a stat până dimineața cu mine”, a povestit Cabral. Întrebat dacă cumva au ajuns să și-o măsoare, Cabral a răspuns, vizibil deranjat, ”Nu vreau să vorbesc despre asta!”.

Almanahul_TimesNewRoman-coperta2.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra de pe eMAG, din librăriile Cărturești și Humanitas sau din rețeaua Inmedio.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
16 mai 2017 18:09
Citește mai mult despre: bautura cabral

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult