Isteria se repetă. Ziua de azi, de-a lungul timpului – 9 august

117 – Moare împăratul roman Traian. Se pare că Traian şi-a pierdut viaţa într-un accident casnic banal, împlântându-şi în burtă capătul greşit al unei săbii.

 

378 – Vizigoţii îi înving pe romani în bătălia de la Adrianopol. Videanu era să-şi ia un trei la istorie atunci când a scris, în teză, că lupta a avut loc, de fapt, la Adrieanopol.

 

1173 – Începe construcţia turnului din Pisa. Când a văzut că turnul e mai mult înclinat decât drept, Băsescu a început să se răţoiască la italieni: “Măi oameni buni, de ce v-aţi făcut turn aici, pe solul ăsta instabil? Bine că nu l-aţi construit pe malul Siretului.”

 

1601 – Moare Mihai Viteazul, asasinat din ordinul generalului Basta. La ora aia, sepepiştii fie mâncau şaorma, fie erau la baie din cauză că se stricaseră la stomac de la una.

 

1945 – În ultima zi a celui de-al doilea război mondial, Uniunea Sovietică declară război Japoniei, care tocmai încasase două bombe atomice. Ruşii voiau o victorie de răsunet şi aveau la dispoziţie două variante: Să atace fie Japonia, fie Macedonia lui Alexandru cel Mare.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
9 august 2010 13:28

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult