caracalean_cd_antivirusPlângere inedită la OPC, făcută de caracaleanul Cătălin B.! Acesta se plânge că, deşi a înghiţit mai multe CD-uri care ar conţine antiviruşi, starea lui de sănătate nu s-a îmbunătăţit deloc. Dimpotrivă, s-a ales cu dureri de stomac, plus reale probleme atunci când se aşează pe toaletă.

„Am fost păcălit!”, acuză Cătălin B. „Am făcut un CD bucăţi, cât să-l pot înghiţi, pe un altul l-am pisat şi l-am băut cu apă, şi tot rău mă simt. Scria pe el «Insert disk into drive G», fără alte explicaţii. Eu cred că am presupus corect că G-ul vine de la gură. Doamne iartă-mă, doar nu trebuia să-l prizez, că nas începe cu N, nu cu G, atâta lucru ştiu până şi eu.”

După cum s-a dovedit ulterior, caracaleanul a înghiţit noul antivirus de la Bitdefender, conceput special pentru Mac-uri. „Eu am presupus că «Mac» e numele unei persoane şi mi-am zis: «Dacă CD-ul ăsta îl scapă de viruşi pe Mac, atunci înseamnă că-i poate scăpa de viruşi şi pe Gheorghe, Ion sau Cătălin». Păi ce facem aici, discriminare? Eu nu sunt tot om, ca Mac?! Cine m-a păcălit, să plătească”, a tunat Cătălin B.

Articol recomandat de BitDefender.
Scris de Advert Einstein | Wednesday, 14.08.2013 09:22 IT & Știința

National Cinematografic