zacusca_prin_telefonFără excepție, studenții sunt încântați că acum pot primi bani de la părinți și direct prin telefon, prin serviciul M-Pesa. Totuși, unii dintre ei nu ascund faptul că s-ar descurca mult mai bine dacă, pe lângă bani, ar primi tot prin telefon și zacuscă, murături sau saci cu cartofi.

De multe ori, în loc să folosească banii primiți de la părinți pentru mâncare, studenții îi cheltuie în cluburi sau pentru electronice, în special telefoane de ultimă generație. Astfel, la doar câteva zile după ce primesc banii de la părinți, studenții descoperă că nu mai au buget suficient și pentru mâncare, decât eventual pentru covrigi sau pufuleți.

”Dacă aș primi doar jumătate din banii pe care m-i trimit părinții lunar, iar în locul celeilalte jumătăți mi-ar trimite părinții prin telefon zacuscă, slănină sau cârnați, aș duce-o mult mai bine”, spune un student de la Politehnică. ”N-aș mai ajunge să dau banii pe prostii și n-aș mai face foamea până la următoarea tură de bani trimiși de ai mei.”
Scris de Advert Einstein | Thursday, 17.04.2014 09:50 IT & Știința

National Cinematografic