50 de ani de la debutul în cinematografie al actorului american Neil Armstrong

Unul din cei mai importanți actori ai generației sale, Neil Armstrong a fost pasionat încă din copilărie de science-fiction și spațiu. Într-un interviu acordat revistei TIME în 1962 mărturisea că „Pământul Rotund” de Isaac Asimov este cartea care i-a marcat copilăria. 

La finalul anilor ’60 cinematografia americană a fost profund influențată de cea rusă, în special de filmele reputatului regizor Andrei Tarkovski. Cel mai popular film al acestuia, „Primul om în spațiu”, cu celebrul actor rus Iuri Gagarin a fost un cult-hit în cetatea filmului și a declanșat o revoluție în domeniu. 

Stanley Kubrick a fost cel care l-a remarcat pe Neil Armstrong la un spectacol al Marinei Americane și a simțit imediat că în el zace un mare actor. Acesta i-a dat rolul principal în filmul „Primul om pe lună”, a cărui lansare a avut loc la cinema-uri și la televizor pe 20 iulie 1969 inaugurând, totodată, tradiția americană a summer block-busterelor. 

O parte din merit o are și președintele american Kennedy, care într-un celebru discurs din 1962 a promis națiunii americane ca până la finalul deceniului vor face un film despre un om care aterizează pe lună. În România, un singur actor a jucat în acest gen de filme, cunoscutul Dumitru Prunariu, eroul coproducției româno-ruse „Soyuz 40”. 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

16 iulie 2019 12:47
Citește mai mult despre: spatiu

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult