A apărut caloriferul cu manetă. Bagi bani, tragi și dacă ai câștigat primești căldură

Ești pasionat de păcănele dar ți-e cam frig ca să ieși din casă? Vrei adrenalină, dar și căldură? Nu arunca banii pe pături scumpe, nefolositoare și care ocupă mult spațiu în locuință! Încearcă noul radiator hibrid, Pack2000 cu soft de păcănele special, creat de Apsisware, o companie specializată în machine learning.

Te-ai săturat să aștepți ca Radet să-ți furnizeze căldură! Ți se pare că e o loterie dacă vine sau nu apă caldă pe țeavă? Cu Pack2000 aceste lucruri devin un hazard cert! Există cazuri de cetățeni care au jucat la Pack2000, au luat jackpotul și au primit căldură fără limite, încât au dormit cu geamurile deschise.

Unii vecini monitorizează caloriferele din bloc. Când aud că un vecin a băgat fise toată noaptea și n-a luat niciun strop de căldură, vecinii vin să bage ei, că înseamnă că aparatul va da, din moment ce atâta timp n-a dat nimic. ”Trebuie să joci științific”, explică Marian Coltea, de la Lujerului, care a câștigat 2 nopți de căldură la Pack2000.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
19 decembrie 2022 15:12
Citește mai mult despre: căldură calorifer păcănele

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult