A apărut casa anti-inundație! Este la fel ca cele normale, doar că este construită în zonă neinundabilă

O inovație de ultimă oră ar putea revoluționa complet modul în care românii înfruntă inundațiile și ar putea face uitate cuvinte precum “sinistrat”, “ajutoare” sau “barcă pneumatică”. A apărut casa anti-inundație, iar modul cum funcționează este explicat chiar de către inventatorul ei, Decebal Popescu.

“Conceptul este extrem de simplu, mă mir că nu s-a gândit nimeni până acum, mai ales că se spune despre români că sunt inventivi și geniali. Practic, casa anti-inundație arată exact la fel ca o casă normală, diferența fundamentală fiind dată de locul unde este construită, și anume în zonă neinundabilă. Invenția are la bază cercetări solide, toate studiile arătând că o casă construită în zonă neinundabilă are 0% șanse să ajungă sub apă”, explică acesta.

Cu toate că ideea este revoluționară, inventatorul este sceptic în privința succesului ei. “Din păcate, suntem un popor care ține cu dinții de tradiție, așa că, cel mai probabil, românii își vor construi în continuare case inundabile. Să-i interzici românului inundația anuală e ca și cum ai interzice concertul de Crăciun al lui Bănică”, spune Decebal Popescu.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

19 octombrie 2016 00:15
Citește mai mult despre: casa constructie inundatii

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult