A fost descoperită o nouă carte SF de Jules Verne: 20.000 de leghe pe autostrăzi româneşti

Îl citeai când erai mic, dar n-ai fi crezut niciodată că ar avea idei atât de îndrăzneţe. Într-un volum până acum necunoscut, Jules Verne îşi imaginează că într-un viitor îndepărtat, în 2015, în România vor fi mii de km de autostrăzi.

Colecţionarii sunt înnebuniţi să cumpere noul volum, pentru că e prima oară când Jules Verne emite o profeţie complet greşită. Deşi a anticipat apariţia submarinului, elicopterului sau călătoriilor spaţiale, Jules Verne a greşit-o urât de tot cu autostrăzile româneşti, care nu există. Ce a nimerit însă foarte exact e că şi în 2015 românii vor circula cu căruţe trase de cai, vor fi beţivi şi nu vor avea şcoli.

În carte, personajele principale sunt nişte francezi veniţi să exploateze aur printr-o tehnică futuristă, cu cianuri, şi sunt atacaţi de piraţii taximetrişti în zona principalului aerodrom de lângă capitală. După nenumărate peripeţii, aceştia reuşesc să evadeze, ajutaţi de un băştinaş, pe care îl iau cu ei în Franţa, dar după 2 săptămâni îl expulzează, pentru că le fură din casă.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
22 mai 2015 15:47
Citește mai mult despre: autostrazi carte Jules Verne sf

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult