A fost primit un prim mesaj din altă galaxie, dar începea cu ”Fie ca…” şi a fost şters automat

În sfârşit, avem dovezi clare că există viaţă inteligentă în Cosmos! Cercetătorii SETI au confirmat că, în urmă cu câteva zile, telescopul Arecibo a recepţionat un mesaj de la o civilizaţie extraterestră. Din păcate, acesta începea cu “Fie ca…” şi a fost şters automat de un filtru de spam recent instalat, astfel încât nu vom putea şti niciodată exact cine l-a trimis şi care sunt intenţiile sale.

“‘Fie ca…’ – astea sunt singurele două cuvinte pe care am apucat să le văd înainte ca semnalul să dispară de pe ecrane”, mărturiseşte Billy Popescu, astronomul care era de gardă în noaptea primirii mesajului.

“Dacă erau, într-adevăr, nişte extratereştri din galaxia Andromeda, ori nu ştiau că ne-am săturat de urări banale, luate cu copy-paste, ori voiau din start să ne enerveze. A doua situaţie e destul de îngrijorătoare, înseamnă că avem duşmani în Univers.”

Într-o încercare de a restabili legătura amicală cu misterioasa civilizaţie, cercetătorii intenţionează să difuzeze în spaţiu o urare personalizată, de pe daruiestenet.ro. “De acolo putem alege urări de Crăciun funny, cu Bromania, din 10 categorii. Să le arătăm vecinilor intergalactici cum se face!”, spun savanţii.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

21 decembrie 2016 10:45
Citește mai mult despre: Craciun extraterestri NASA Sarbatori seti spatiu urari

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult