A fost spart contul unui utilizator Google+. Principalii suspecţi sunt ceilalţi doi utilizatori G+

Tragedie pentru un temerar utilizator al reţelei de socializare Google+, după ce contul acestuia a fost spart de un hacker priceput. Utilizatorul a deschis calculatorul într-o dimineaţă şi, imediat ce s-a logat, a observat zeci de statusuri care nu-i aparţineau, precum şi mesaje de tip injurios şi pornografic, trimise la numeroşi apropiaţi, în special celor din family circle.

“M-am speriat când am deschis browserul şi m-am logat. Profilul meu era plin de statusuri care induceau lumea în eroare în privinţa orientării mele sexuale, precum şi mesaje trimise către prieteni şi familie, în care vorbeam porcos, ceea ce eu nu fac decât în trafic, ca orice om normal”, se plânge Robert Acrişor.

“Cel mai grav a fost că hackerul a postat sute de poze cu pisici, nici acum nu le-am şters pe toate, probabil o să-mi fac alt cont. Noroc că nu foloseşte nimeni Google+. Vă daţi seama în ce belele intram dacă aveam pe cineva în cercurile de prieteni?”, a mai adăugat acesta.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru depistarea hackerului şi aducerea lui în faţa justiţiei, principalii suspecţi fiind celelalte două persoane cu conturi create pe reţeaua de socializare.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

5 februarie 2014 06:14

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult