Adevărul despre daci. Ruinele de la Sarmizegetusa erau păcănele, sport-bets, farmacii şi amaneturi

Unii cred că aveau o mega-civilizaţie, dar se pare că erau doar nişte bulangii, exact ca românii de azi. Arheologii au analizat ruinele din vechea capitală a dacilor şi au descoperit că ruinele aparţineau unor clădiri de tip sport-bets, păcănele, farmacii, şi sute şi sute de amaneturi, semn că dacii, după ce cheltuiau toţi kosonii pe băutură, se duceau să-şi amaneteze brăţările, şi chiar şi armele.

“Asta explică de ce dacii, care erau de 50-60 de ori mai numeroşi decât romanii, au fost cuceriţi atât de uşor. Mulţi aveau armele amanetate, erau nevoiţi să lupte cu bâte, sau cu pietre. Ori asta, ori erau extrem de proşti, altfel nu se explică”, susţine Jerome Porcopino, arheolog belgian care face săpături la Sarmizegetusa.

O altă teorie e că fiind dependenţi de pariuri, dacii au fost momiţi să piardă războiul cu romanii pentru că aveau bilete cu cotă foarte bună pe victoria romanilor. “Vedeţi, exact cum cred cretinii din ziua de azi că la sport-bets şi la păcănele poţi să câştigi, exact aşa credeau şi dacii. Abia acum devine certă originea dacică a românilor. Poţi spune cu siguranţă că românii sunt aici de 2000 de ani, dar şi că au rămas la fel de proşti”, a mai declarat arheologul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
18 martie 2016 14:22
Citește mai mult despre: arheologie farmacie pacanele ruine Sarmizegetusa

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult