Adio Poiana Braşov! Musk şi Bezos vor face Revelionul în spaţiu, că e mai ieftin

Miliardarii planetei încep să strângă cureaua, din cauza inflației. Chiar și în America situația devine tot mai nasoală pentru mega-miliardari. Jeff Bezos și Elon Musk au anunțat deja că și-au anulat rezervările în Poiană și vor pleca de Revelion în spațiu, fiindcă e mai ieftin.

Bezos și Musk spun că rezervaseră camere cu free cancelation, ca să nu se trezească subit fără câteva sute de mii de euro, cât e taxa de anulare la un sejur în Poiana Brașov. La 90 de milioane de euro, un sejur de 5 zile pe stația spațială, chiar și cu mâncare de acasă, e mai avantajos decât un weekend prelungit în Poiană, la 3 stele, cu TV în cameră.

Miliardarii spun că inițial au fost atrași de oferte, dar când au citit review-urile s-au edificat. ”Ți se cer 1000 de euro dacă vrei telecomandă la TV. Dacă vrei căldură în cameră, 1000 euro. Dacă vrei mic dejun, achiți suplimentar. Și nu mai zic de închiriat schiuri sau un permis de 3 zile la telescaun. Efectiv trebuie să închid o fabrică dacă vreau în Poiană”, spune Elon Musk.

Miliardarii se plâng și de alte costuri, de exemplu cât ia un Uber de la Otopeni până la Gara de Nord: ”În România ți se dă surge din toate pozițiile. E mai bine pe orbită, nu te deranjează nimeni, deși îți mai bagă meltenii din Berceni laserul în ochi”, spune Bezos.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
22 decembrie 2021 16:22
Citește mai mult despre: bezos musk spațiu

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult