Află cât eşti de prost în funcţie de zodie! Vezi dacă zodia ta e predispusă la prostie!

„Da, eşti prost, indiferent de zodie! Altfel de ce te-ar interesa ce spun horoscopurile?!” Este afirmaţia incredibilă a cercetătorilor britanici, care au muncit zeci de ani la un studiu care demonstrează dincolo de orice dubiu că poţi fi extraordinar de prost indiferent de zodia în care te-ai născut.

„Prostia nu ţine de zodie”,  spune liderul echipei de cercetători. „Vă daţi seama, mi-ar fi plăcut să descopăr că zodia în care m-am născut e cel mai puţin predispusă la prostie, dar nu e deloc aşa. Zodia nu mă împiedică sub nici o formă să fiu extraordinar de prost, după cum am aflat în urma studiului nostru. Dimpotrivă!”

Din studiul cercetătorilor britanici reiese clar că astrele nu empatizează deloc cu faptul că nu ţi-a intrat salariul la timp, că administratorul ţi-a făcut o vizită inopinată sau că te cuplezi cu cineva. „Deci zodia nu te predispune la prostie, faptul că tu crezi în ce spune horoscopul, în schimb, da, te face mai prost”, spun britanicii.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
12 februarie 2014 12:37

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult