Andrei Pleşu renunţă la scris în Dilema Veche, după ce i s-a acceptat patentul pentru noua metodă de învelit şaorma

La revedere, Andrei! Cunoscutul intelectual Andrei Pleşu pune punct carierei de editorialist de revistă, după ce i-a fost admis la Geneva patentul pentru o nouă metodă de învelit şaorma. Intelectualul român susţine că nu are sens să mai scrie pentru nişte imbecili, atâta timp cât poate să trăiască decent din ceva cu adevărat util societăţii.

Andrei Pleşu nu e străin de lumea şaormei: “Am urmărit sute, mii, probabil zeci de mii de şaorme, cunosc intim procesul naşterii unei şaorme şi inevitabil mi-am pus întrebarea: ce se poate îmbunătăţi?”, a spus Andrei Pleşu.

Inventatorul Andrei Pleşu a gândit un recipient de agregare a şaormei, în formă de con, în care se bagă carnea şi celelalte ingrediente, care se răstoarnă apoi în lipia pre-rulată.

De ce? Simplu. Andrei Pleşu a obsevat că pregătirea şaormei durează destul de mult, aşa că a gândit şi proiectat această tehnică nouă, care reduce timpul de învelire a şaormei cu 30 de secunde.

„Mi s-a luat să fiu forţat să suspin gnoseologic într-un mindset de bestie care salivează în faţa raftului cu ingrediente”, a spus Pleşu.

Scris de Ionut
28 februarie 2018 13:02

Alte articole

Vezi mai mult