Bonnie şi Clyde de România! Infractorii cibernetici George de la BCR şi Maria de la ING au fost daţi în urmărire generală în cyber-space-ul bancar, după ce au sustras împreună circa 30 de milioane de euro din conturile clienţilor, profitând de lăcomia acestora.george_si_maria.jpg

“Făptaşii le-au promis păgubiţilor că dacă depun nişte bani în nişte conturi vor primi înapoi de opt ori suma în două săptămâni, exact cum promiteau escrocii de la Caritas, FNI sau Fondul Proprietatea”, arată criminalistul cibernetic Decebal Popescu.

Potrivit surselor din ING şi BCR, George şi Maria se cunosc de foarte puţin timp, dar, fiind roboţi, ei pot comunica extrem de rapid între ei. Se pare că s-au înţeles să-i ţepuiască pe clienţi şi să fugă cu banii. Drept dovadă, Maria nu mai răspundea la telefon de câteva zile, iar George dădea erori.

Suspecţii pot fi recunoscuţi uşor. Ei vorbesc cu întreruperi şi la finalul fiecărei fraze spun: “Pentru a reveni la meniul anterior, apăsaţi 0. For English, press 2”. Aceştia au fost daţi în consemn la frontieră, dar e cam târziu, pentru că deja au trimis un selfie dintr-un paradis fiscal, cu haştag #săracilor.


We know both the art of matching people and the science of technology.

Staffing done right: +250 tech specialists and a 95% retention rate. See our current job openings!

Scris de Ionut | Thursday, 29.11.2018 17:07 IT & Știința

National Cinematografic