Astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională se plâng că Dumnezeu sună la uşă şi apoi fuge

Viaţa în cosmos nu este aşa uşoară pe cum pare. Stau mărturie necazurile cu care se confruntă astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională, a căror muncă este sistematic întreruptă de evenimente pe care nu le pot controla. Printre cele mai mari probleme sunt create de cunoscuta divinitate creştină Dumnezeu, aflat, după cum se ştie, în cer.

„Aproape că nu e zi, dimineaţa sau seara, să nu sune la uşă şi să fugă. A devenit de-a dreptul sâcâitor”, se plânge Michael Gagarin, şeful misiunii. „Cel mai grav este că noi nici nu avem sonerie. Ne-am dat seama de chestia asta la vreo 6 săptămâni de la începerea incidentelor”, spune acesta.

Cosmonauţii spun că faptul că majoritatea dintre ei nu cred în Dumnezeu nu-i ajută deloc. „Asta e ca şi cum ai spune că nu crezi în gloanţe când eşti în faţa plutonului de execuţie. Vei muri găurit indiferent de opiniile tale cu privire la exitenţa anumitor chestii”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

16 februarie 2014 04:50

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult