Astronauții de pe stația spațială nu pot ieși, că e satelitul românesc pe avarii în ușă

Astronauții de pe Stația Spațială Internațională sunt blocați de câteva ore în interior, din cauză că ușa este blocată de satelitul românesc, lăsat pe avarii, deși pe ușă este un panou cu NU PARCAȚI, chiar în limba română. Cel mai grav este că pe satelit nici nu a fost lăsat vreun număr de telefon, iar după verificarea plăcuțelor de înmatriculare astronauții de pe ISS au aflat că satelitul a fost dat ca furat în Italia.

”Inițial am contactat Agenția Spațială Bulgară”, spune astronautul american Chad White, ”pentru că plăcuțele erau de Bulgaria, însă cei de-acolo ne-au lămurit că toți sateliții românești sunt înmatriculați pe Bulgaria ca să nu plătească taxe. Am încercat să semnalizăm românilor când am trecut pe deasupra țării lor, dar nu răspunde nimeni”, a mai spus Chad White.

La sfatul celor de pe stația chinezească, astronauții vor încerca să împingă satelitul românesc. ”L-au lăsat și la noi în ușă, dar cu frâna de mână lăsată, ca să poată fi împins”, spun chinezii. Ei spun că șoferul satelitului iese ca să bea țuică cu romulanii și până se trezește doarme într-un șanț spațial.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
27 septembrie 2022 12:06
Citește mai mult despre: satelit stația spațială

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult