Atac cibernetic? Un pod peste Mislea a fost dărâmat de un bețiv care vorbea la telefon

Incidentul din Baltimore pare să nu fie un caz izolat. Tot mai multe astfel de așa-zise accidente încep să apară și în țara noastră. Concret, în această dimineață, podul peste pârâul Mislea de pe drumul care leagă Sîrca de Bordenii Mici a fost dărâmat de bețivul satului în timp ce vorbea la telefonul mobil. Podul a prins sub el patru oi, pagubele fiind semnificative pentru economia locală.

Imediat după incident au apărut și primele dovezi că la mijloc ar fi un atac cibernetic realizat de o putere străină. Se pare că bețivul care a căzut peste piciorul podului vorbea la telefon cu o rudă din străinătate, ceea ce a alimentat imediat teoriile conspirației.

”A fost atacat parapsihologic, l-au ghidat spre pod ca să-l dea jos. Altfel, de ce ar fi mers bețivul ăsta cu bicicleta pe pod, că el stă tocmai în capătul celălalt al satului și la ora asta e prea beat să poată merge pe bicicletă. Dar toată lumea știe că Drumul Județean 215 are o importanță strategică la nivel european, pentru că doar pe aici pot convoaiele militare NATO să traverseze pârâul Mislea, deci frontul din Ucraina este periclitat”, explică Mărin, țăran din Sîrca.

Teoria este susținută și de autoritățile locale. ”Cine avea interesul ca acest pod să dispară? Normal că țările vestice nu vor să avem infrastructură, pentru că vor să rămânem o colonie economică a Germaniei. Noi nu mai putem exporta prunele, sau lingurile de lemn pe care le confecționăm aici în zonă, fără podul de la Bordenii Mici-Sîrca”, explică primarul din Mislea.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
28 martie 2024 17:00
Citește mai mult despre: atac Mislea NATO

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult