Aurora boreală din România, provocată de miile de focuri de sub cazanele de ţuică

Fenomenele cereşti de astă-noapte i-au luat prin surprindere pe mii de români, iar fotografii spectaculoase au împânzit internetul! Potrivit specialiştilor, însă, luminile roşiatice apărute deasupra ţării noastre nu ar fi aurora boreală obişnuită, ci o manifestare locală, provocată de miile de focuri care ard în această perioadă sub cazanele de ţuică în curţile românilor.

„De aceea, la noi, aurora e mai vizibilă în zonele unde se cultivă pruni, în timp ce la Polul Nord ea apare îndeosebi în zonele unde se cultivă foci şi reni”, precizează prof. Marcel Dănuţ de la Institutul de Cercetări Alcoolice din Bihor.

„Unii spun că e pur şi simplu lumina focului de la cazan, care se reflectă de pătura groasă de nori. Alţii zic că înşişi vaporii de ţuică se ionizează când ajung în magnetosferă, dând naştere misterioasei aurore mov. Până la urmă, important e ce semnifică spectacolul cosmic – că se face ţuica şi anul ăsta”, explică specialistul.

„Mai e şi aurora pe care o vede fiecare după ce bea ţuica, aşa-numitele stele verzi sau fata morg-ranga, dar aia nu prea iese în poze.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
6 noiembrie 2023 16:20
Citește mai mult despre: aurora boreala tuica

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult