Bărbaţii peste 40 de ani nu vor primi iod, ci iodagra, o pastilă îmbunătăţită

Vești și mai bune vin dinspre Ministerul Sănătății pentru persoanele de peste 40 de ani, în special bărbați. Acestora, preventiv, li se va distribui o pastilă numită Iodagra, care e tot cu iod, dar mult mai bună.

„Avertizăm, totuși, populația masculină să nu abuzeze de aceste pastile, e suficientă una pe săptămână, când se apropie weekendul. Ce să zic, probabil că în caz de atac nuclear este folositoare, ca și iodul, cel puțin așa pare să creadă lumea. Noi, ca guvern, ne-am făcut datoria”, a declarat ministrul sănătății.

Acesta a arătat că, din punctul de vedere al ministerului, nu contează ce cred cetățenii că i-ar proteja de o explozie nucleară atâta timp cât ministrul, secretarii de stat și restul afaceriștilor din zonă pot face un șmen pe treaba asta. „Dacă vreți, n-aveți decât să credeți că există și măști speciale care să vă apere de radiații nucleare, noi sunt dispuși să le cumpărăm de la firmele noastre cu banii statului oricând. A, ce m-ați întrebat? Dacă vă consider proști? Da, desigur, dar Unifarm produce o pastilă și pentru asta. Doriți să v-o dau?”, a explicat ministrul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

2 aprilie 2022 08:57
Citește mai mult despre: iod pastila sănătate

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult