Bătrânii avertizează: Numărul mare de statusuri cu zăpadă din Facebook prevesteşte o iarnă lungă

Cunoştinţele de veacuri ale bătrânilor spun că există unele semne care pot prevesti cât va ţine iarna, şi niciun meteorolog nu poate întrece un moş de la ţară, care “simte” schimbările climatice cu ajutorul Facebookului. Bătrânii spun că de când sunt ei n-au mai văzut atâtea statusuri pe Facebook despre zăpadă şi zloată, ceea ce înseamnă că vom ieşi din iarnă abia prin aprilie.

Bătrânii spun că dacă un status cu “Ninge” are multe Like-uri, omătul va fi afânat, numai bun pentru grâu, ceea ce înseamnă că şi anul viitor vom avea o recoltă record. Dacă apar multe selfie-uri cu peisaje „de basm”, bătrânii spun că va ninge şi în februarie.

Există însă şi veşti bune. Pentru că n-a apărut nicio poză cu români care îşi curăţă zăpada din faţa casei, înseamnă că în această iarnă nici nu va viscoli foarte mult, şi nu va fi nici foarte frig. Bătrânii aşteaptă acum indicatorul decisiv al iernii: dacă Mîndruţă postează ceva cu frig şi zăpadă înainte de Crăciun, înseamnă că anul viitor va fi secetă.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
2 decembrie 2014 13:18
Citește mai mult despre: facebook iarna zapada

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult