Cândva o comunitate înfloritoare de neguţători, Ferengii din Brăila au mai rămas doar câteva suflete

La începutul secolului XIX Brăila, numit şi oraşul de la poalele Galaţiului, era cunoscut în întreaga Europă ca unul din cele mai mari centre comerciale Ferengi. Neguţători dinspre apus, răsărit, miazăzi şi miazănoapte se adunau pe malul Dunării să facă schimb de mătăsuri, nestemate preţioase, lemn de cedru, bragă şi mere trase în zahăr ars.

Veniţi dinspre răsărit la începutul celui de-al doilea mileniu al erei noastre, Ferengii s-au stabilit la Brăila unde au găsit o climă plăcută şi oameni primitori, care nu i-au privit ciudat doar că erau diferiţi. „Pe vremuri erau cartiere întregi de ferengi în Brăila, pe strada principală 8 din 10 case negustoreşti erau deţinute de ferengi. De două ori pe an organizau festivaluri ale vinului şi ale recoltei iar tinerii ferengi încingeau hora în mijlocul oraşului vreme de trei zile şi trei nopţi”, spune Abrudan Tatomir, istoric la muzeul etnografic Brăila. În 1892 Carol I, prin decret regal, le-a acordat cetăţenie tuturor ferengilor, pentru că au luptat în războiul de independenţă al patriei alături de români.

Venirea comuniştilor la putere a dus la oprimarea Ferengilor. Frumoasele lor straie populare au fost confiscate, caselel lor naţionalizate iar ei obligaţi să locuiască în blocuri urâte. „În 1972 Marele Nagus Tek a ajuns la o înţelegere cu Ceauşescu şi ne-a permis să emigrăm. Rând pe rând au plecat toţi. Am mai rămas câteva suflete, câteva familii. Tinerii pleacă la studii în Israel şi nu se mai întorc, vechile obiceiuri vor fi uitate”, povesteşte, cu amărăciune, Quark Ionescu, liderul comunităţii ferengi din Brăila.

Anul acesta, Consiliul Judeţean Brăila a alocat 30.000 de lei şi 20 de bare de latinum pentru organizarea unui festival multietnic pe faleză, unde Ferengi, dar şi alte etnii, cum ar fi wookie sau ţiganii, să promoveze multiculturalitatea şi tradiţiile străvechi.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

15 ianuarie 2014 12:42

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult