Cea mai gravă avarie de până acum la Cernavodă! “Nu mai merge cu Mr. Muscolo, trebuie băgat şarpele”

Situația de la reactorul nuclear de la Cernavodă este mult mai gravă decât au lăsat de înțeles autoritățile. Instalatorul chemat să rezolve problema a avertizat, încă de la începutul lucrărilor, că “cine a lucrat aici n-a fost meșter bun” și că este nevoie de lucrări ample de mentenanță.

„Am băgat pe țeavă trei pliculețe întregi de mister Muscolo, am dat și cu apă clocotită, și cu sare, am băgat și două linguri de Axion, nimic! Trebuie să băgăm șarpele și să tragem mizeria că sigur e ceva urât, au aruncat zațul de cafea înăuntru sau ceva de genul ăsta”, a declarat Marcel Constantin, unul din puținii instalatori de centrale nucleare care încă n-a emigrat din țară, în Italia, unde sunt salarii mult mai mari.

Acesta spune că i-a rugat de nenumărate ori pe muncitorii de la centrală să nu mai arunce hârtia igienică în veceu că se înfundă și că a pus afișe peste tot dar acestea au fost ignorate. „Trebuie cumpărate coturi noi și fitinguri, aveți idee cât costă un metru de pexal pentru centrale atomice? Dublu față de unul obișnuit”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

29 martie 2018 15:29
Citește mai mult despre: Cernavodă instalator

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult