CFR va construi 400 de km de șine în pantă, poate așa merg trenurile mai repede

Proiect major de infrastructură la CFR. Ca să nu mai fie acuzaţi că trenurile merg mai încet în 2019 decât în 1889, feroviarii vor construi câteva sute de km de şine în pantă, în locuri strategice, pentru ca trenurile s-o ia la vale şi să prindă viteze mai mari. CFR anunţă însă că preţurile biletelor vor creşte: “Vreţi viteză ca în Vest, atunci plătiţi şi bilete ca în Vest, nu mai fiţi tupeişti!”, a declarat purtătorul de cuvânt CFR.

Prima etapă a modernizării va fi ridicarea Gării de Nord la o altitudine de 300 de metri, ca să plece trenurile la vale spre Constanţa. Acestea vor ajunge pe litoral în mai puţin de 2 ore, însă călătorii sunt rugaţi să sară din vagoane înainte de gara Constanţa, că există pericolul ca trenul să aibă o viteză atât de mare încât să se ducă până pe plaja 3 Papuci.

O altă reformă va fi că pe ruta Bucureşti-Braşov trenurile nu vor mai circula, ci doar de la Braşov spre Bucureşti: “Se vor face economii importante, mulţumită diferenţei de nivel. Trenurile vor merge chiar fără motor, deci vor fi mult mai silenţioase. Se vor auzi doar manelele”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
21 ianuarie 2019 18:56
Citește mai mult despre: cfr şine

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult