Conspiraționiști din Buzău: „Nu există Carpații de Curbură: Carpații sunt plați!”

O nouă mișcare conspiraționistă ia amploare printre moldovenii din Buzău, adică toți buzoienii. Pe rețelele sociale, în special WhatsApp, circulă o teorie conspiraționistă care spune că, în realitate, Carpații de Curbură nu există, ei sunt plați și drepți, ca ceilalți Carpați.

Pe TikTok sunt numeroase filmări făcute de amatori care încearcă să demonstreze cum Carpații nu au curbură, coborând de la Neamț și mergând pe lângă munte până la Urlați. „Minciună, minciună, minciună, este doar o iluzie optică pe care geografii n-au reușit s-o explice și de aceea s-au conformat într-o explicație plăcută, dar lipsită de sens”, explică un conspiraționist buzoian.

Problema privind Carpații de Curbură a îngrijorat deja autoritățile, precum și numeroase ONG-uri care se ocupă de răspândirea știrilor false. „Salut, eu eram șomer, de fapt absolvent de Relații Publice, și mi-au dat părinții bani să-mi fac un ONG care se ocupă de adevăratele probleme ale țării. Deci eu cred că toate astea sunt legate de analfabetismul funcțional din România, care este cel mai mare din lume, citiți, căutați pe Google, e real, și trebuie să investim mai mult în educație. Guvernul ar trebui să finanțeze organizații ca ale noastre, care spun adevărul despre cât de curbați sunt Carpații, pentru ca noi să distribuim acest adevăr în comunitățile de buzoieni conspiraționiști care nu știu acest lucru. Dacă investim suficienți bani în acestă problemă, lucrurile se vor ameliora. Și când zic bani, mă refer la bani de la Guvern”, a declarat Ionel Achimescu, un voluntar care încearcă să combată această problemă.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

4 mai 2023 18:58
Citește mai mult despre: Buzau Carpati conspiratii

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult