Copleşiţi de preţul fânului, 2 din 3 români au încercat să-şi doteze calul cu instalaţie de GPL

Odată cu apropierea iernii, preţul furajelor creşte simţitor, fapt care i-a convins pe mulţi români să experimenteze cu metode alternative de propulsie. Luând exemplu de la şoferi, 2 din 3 proprietari de căruţe din mediul rural au încercat deja să-şi înveţe caii să consume GPL, arată un studiu recent.

“Sigur că am încercat să-i dau calului GPL, e cea mai economică variantă, din câte am înţeles”, mărturiseşte un agricultor din Mizil. “Am luat butelia în căruţă şi i-am dat calului un furtun, să sugă din el când i se face foame, dar tot la fân trăgea. Până la urmă am renunţat. Un vecin a încercat să-i dea calului biodiesel, dar s-a înecat după câţiva metri. Acum mă gândesc: dacă-i montez panouri solare, oare reuşesc să mai tai din cheltuielile cu fânul? Am să încerc şi asta, dar mai la vară.”

Cu toate că majoritatea tentativelor de a dota animalele de tracţiune cu surse de energie mai ieftine au eşuat lamentabil, există zvonuri care susţin că un ţăran întreprinzător ar fi reuşit să-şi dreseze calul să consume uraniu, trăgând apoi căruţa cu ajutorul fisiunii nucleare. Din păcate, costurile îndepărtării bălegarului radioactiv au depăşit cu mult veniturile gospodăriei, ceea ce l-a convins pe proprietar să pună punct experimentului.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

3 octombrie 2013 13:38

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult