De când s-a găsit apă pe Lună, mii de români se laudă că au prins acolo ditamai carasul

Dacă, până recent, România se putea lăuda cu un singur cosmonaut, în ultimul an au mai apărut câteva mii! De când NASA a transmis că există apă pe Lună, tot mai mulţi români se laudă cu peştii imenşi pe care i-au prins – sau era cât pe-aci să-i prindă – în craterele satelitului natural al Terrei.

„Deci am aselenizat pe la cinci dimineaţa, ca să fiu sigur că nu mai e nimeni, şi mi-am întins sculele. Am eu locul meu secret, pe Fra Mauro, unde muşcă de zici că-i turbat”, povesteşte Valeriu, pescar şi cosmonaut din cartierul Berceni.

„Până să răsară Pământul, am găbjit o plasă întreagă de roşioare şi, să mor dacă te mint, bartai carasu’ la vreo 4 kile! Al naibii să fiu, n-am văzut în viaţa mea, pe nicio planetă, atâtai carasu’! Şi gândeşte-te că eram pe Lună, unde gravitaţia e mult mai slabă. Păi pe baltă la Frumuşani acelaşi caras ar fi avut cre’că 25 de kile!”, adaugă pescarul cosmonaut.

„Aaa, ştiu craterul ăla. Acolo mi-a scăpat mie o dată un somn… mânca-ţi-aş, numa’ ochiul îl avea cât supapa de la filtrul de oxigen al modulului de comandă”, adaugă Marcel, pescar şi cosmonaut din Pantelimon.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

19 noiembrie 2020 11:11

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult