Diabolic! Bill Gates a băgat cipurile în Triferment și toți românii sunt microcipați

De-asta e miliardar! Geniul lui Bill Gates s-a văzut încă o dată, din prima zi a anului, după ce cunoscutul lider al Ocultei Mondiale a anunțat că a fost finalizată microciparea tuturor românilor. Se pare că cipurile nu erau în vaccin, ci în Triferment, și toți românii au luat în ultima săptămână cel puțin o pastilă.

Ce e mai crud e că românii oricum ar fi acceptat să devină marionetele lui Bill Gates, doar-doar mai scapă de durerea de ficat provocată de atâtea mâncăruri grele, dar și de șuvoaiele de alcool de proastă calitate, pe care le bagă în ei de așa-zisele sărbători.

Bill Gates spune că cipurile funcționează la capacitate normală și românii deja și-au făcut planuri să cumpere o groază de diverse căcaturi în 2021, așa că după ce cobaii au fost vaccinați se va trece la vaccinarea occidentalilor, doar că la ei se va face cu caviar.

Experiementele pe români nu s-au terminat, urmează a doua doză, de Paști, când se vor băga noile cipuri din Triferment și nonoroboții care vor face întreținerea tehnică.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
1 ianuarie 2021 08:46
Citește mai mult despre: bill gates cip Oculta Mondială triferment

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult