Din cauza defrişărilor, în România a apărut o specie nouă: ursul de câmp

Cine a spus că jaful din pădurile României ne ameninţă biodiversitatea? Din contră! Cercetătorii spun că defrişările masive din ţara noastră au dus, în ultimii ani, la apariţia unor specii complet noi, precum maiestuosul urs de câmp.

„Ursul de câmp e mai blând decât cel obişnuit, pentru că în loc să vâneze, preferă să pască, iar când se apropie iarna, adună grăunţe pe care le ascunde în bârlogul său, exact ca un hârciog de 800 de kilograme”, explică Marcel Ducu, zoolog.

„Poate fi văzut de foarte departe, astfel încât nu reprezintă deloc o ameninţare pentru om. O adevărată binecuvântare, acest animal superb, ursul de câmp. Singurul său duşman natural e lupul de câmp, cu care concurează pentru hrană – iarbă, seminţe, flori de câmp”, adaugă nea Ilie, fost pădurar, actualmente paznic de câmp.

Cel mai probabil, în următoarele mii de ani, ursul de câmp se va adapta la noul său mediu şi va deveni verde, pentru a se putea camufla mai bine în lanul de trifoi, sunt de părere specialiştii.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

3 decembrie 2019 11:31
Citește mai mult despre: ursi

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult