TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Discovery a cumpărat o locomotivă de la CFR pentru a filma insecte cu încetinitorul

15 august 2013 11:18
Discovery a cumpărat o locomotivă de la CFR pentru a filma insecte cu încetinitorul

Discovery Channel a încheiat un contract cu CFR, prin care a cumpărat o locomotivă, necesară unor filmări cu încetinitorul pentru un documentar despre fascinanta lume a insectelor.

„Această locomotivă este ideală pentru nevoile noastre. În primul rând ne putem apropia pe nesimţite de insectele pe care dorim să le filmăm, apoi putem să ne deplasăm cu o viteză comparabilă cu a lor, de sub 2 metri pe oră, cât e viteza maximă a unei locomotive româneşti”, susţine Freddy Maggot, producătorul emisiunii Lumea Insectelor.

Echipa de filmare Discovery se declară extrem de mulţumită de locomotivă, pe care au luat-o la un preţ foarte bun, scutind investiţii de milioane de Euro în camere video performante.

„2000 de Euro a fost şpaga la portar să intrăm în Ministerul Transporturilor, am mai dat 4-5.000 pe la diverşi secretari de stat. Locomotiva in sine am cumpărat-o cu 200 RON. Am avut noroc că nu există ministru, altfel probabil ne costa mult mai mult”, a mai declarat Freddy Maggot.

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi