TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Dumnezeu îi avertizează pe români: ”Până nu terminaţi o autostradă, o să vă dau numai weekenduri cu ploaie!”

18 iunie 2017 09:07
Dumnezeu îi avertizează pe români: ”Până nu terminaţi o autostradă, o să vă dau numai weekenduri cu ploaie!”

Te enervează că plouă în fiecare weekend? Dar absolut în fiecare? Se pare că nu e nicio coincidență și s-ar putea s-o meriți, de fapt. Cunoscuta divinitate Dumnezeu rupe din nou tăcerea și susține că ploile din weekend în România nu sunt deloc întâmplătoare: ”Eu nu joc zaruri cu vremea. Vă dau ploaie în weekend până terminați și voi o autostradă, putorilor”, a spus Dumnezeu.

Lui Dumnezeu i s-a luat să tot audă rugăciunile românilor, care cer autostrăzi deși nimeni nu muncește la ele: ”Sunteți culmea. Am ajuns să se roage la mine inclusiv patronii firmelor subcontractante, și asta în timp ce chiar ei fură din materiale”, spune Dumnezeu, exasperat.

Dumnezeu susține că a albit de când tot promit românii că fac autostrăzi și că dacă poporul nu pricepe cu ploile, va trece la represalii și mai dure: ”Mă gândesc să vă ucid toți prunii. Poate dacă nu mai sunteți așa beți, vă apucați dracului de muncă, ierta-m-aș singur!”, a mai spus Domnul.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi