După 15 ani de negocieri, un român a admis că o are sub 20 de centimetri

Presiunile internaționale, dar și o decizie a curții penale internaționale de la Haga, l-au determinat pe românul Marian Coltea să recunoască în sfârșit că o are mai mică de 20 de centimetri, după 20 de ani de când susținea contrariul și 15 ani de interogatorii și negocieri cu autoritățile.

”A fost o plângere anonimă, cum că adevărul ar fi mai scurt. Nu știu cine a făcut plângerea, dar am niște bănuieli că ar fi lesbiană persoana respectivă. Și frigidă”, spune Marian.

Acesta se dezvinovățește și spune că toți bărbații zic cam aceeași chestie și că nu e corect ca tocmai el să fie arătat cu degetul. Marian susține că a fost încolțit și că nu vrea să admită că o are sub 20 de centimetri până când toți bărbații pe care îi știe recunosc și ei același lucru. ”E trist să fiu eu singurul cu certificat de sub 20. Adică am fot la vestiar cu mulți cunoscuți, care să zicem că o au și ei sub 25, dar nu vreau să dau nume”, spune Marian.

Până la urmă, a acceptat să spună că o are mai mică după ce a primit o casă de vacanță și o mașină ale cărei formă și putere explică nevoia lui Marian de a minți în legătură cu propriul penis. Marian spune acum că o are ”cam de 19,99 cm, poate 19,98 cm într-o zi mai răcoroasă”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
28 ianuarie 2018 11:44
Citește mai mult despre: negocieri

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult