După două cutremure în două zile, Rm. Vâlcea e supranumit Micul Tokyo

Râmnicu-Vâlcea, oraș care are McDonalds încă din 1996 (nu ca Focșaniul), e mai nou supranumit Micul Tokyo, după ce două cutremure în două zile consecutive au zguduit puternic cocheta urbe de pe malul vestic al Oltului. Panicați, vâlcenii au încercat să salveze cele mai prețioase lucruri: viața și minerul de cripto, pe care l-au aruncat pe fereastră spunând în același timp o rugăciune.

Din fericire cutremurele au avut loc dimineața, când elevii erau la Pizza Vital. Cei mai panicați au fost vâlcenii suprinși la Metrou, unde noile scări rulante ale pasajului subteran din centru s-au oprit, iar vâlcenii blocați pe ele au așteptat mai bine de o oră până au fost repuse în funcțiune și au putut să urce la suprafață, ei altfel fiind incapabili să urce pe jos cele 10-15 trepte.

Prioritare au fost obiectivele strategice ale orașului. Birtul gării a fost evacuat în timp record după ce barmanul a strigat ”Vin cu nota”. Prefectura, monument istoric după ce a fost vizitată de Miron Cozma. Încă de la primele vibrații pompierii vâlceni s-au deplasat la Biblioteca județeană, să verifice dacă cel mai mare acoperiș din vitralii al planetei este întreg (era), iar oficialitățile orașului s-au reunit în punctul de adunare în situații de dezastre naturale, adică la restaurantul Prepelițescu de lângă Muzeul de Istorie.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
15 februarie 2023 10:15

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult