După rachetele Patriot, americanii ne obligă să achiziţionăm 10 zerlingi şi un Dark Templar cu alte 2 miliarde de dolari

Obligațiile României ca partener NATO încep să devină o povară din ce în ce mai vizibilă. Chiar astăzi s-a aprobat în ședința CSAT achiziția de armament pentru întărirea flancului estic al NATO, în ciuda asigurărilor venite din partea partenerilor vestici că nu ne aflăm într-o cursă a înarmării.

„Nu știu dacă România chiar avea nevoie de zerlingi acum, că n-avem unde să facem un zerg rush. Ce, atacăm Moldova, ce avem de cucerit pe-aici? Nimic. În plus, avem deja un Dark Templar, pe Patriarhul Daniel! Adevăratele priorități ar fi trebuit să fie achizția unei rafinării pentru a extrage mai mult vespene gas din Marea Neagră”, susține g-ral (r) Vladimir Olteanu, expert militar, fost comandant de unitate.

Achiziția recentă se înscrie pe o lungă listă de achiziții de armament controversate făcute de România invocând angajamentele față de Alianța Nord Atlantică. Sunt cunoscute deja cazurile „railgun”, când am luat un boost de +3 damage pe toate unitățile melee cu 4 miliarde de dolari, contract semnat de Miron Mitrea, sau cel în care am luat un virtual shield de +10 să pară dacă te uiți dinspre ruși că am avea ceva apărare aici în bază.

Scris de Eftimie
28 septembrie 2018 11:09

Articole asemanătoare

Vezi mai mult