După rețeaua 5G, Vodafone anunță o nouă revoluție în tehnologie: un site funcțional

După ce a arătat puterile rețelei 5G producând o hologramă la un concert Vița de Vie, compania de telefonie mobilă Vodafone a anunțat în această dimineață ceva și mai uluitor. CEO-ul Vodafone Romania, Murielle Lorilloux, a anunțat că anul acesta vor lansa și un site de internet funcțional ba chiar și-o aplicație.

„Ideea mi-a venit când am intrat pe site-ul Vodafone.ro și am încercat să văd niște costuri. A fost o experiență de neuitat, chiar nu știu ca vreodată în viața mea să mă fi logat de 5 ori în 10 minute la același site. A fost ca-n Groundhog Day, filmul ăla cu Bill Murray”, a declarat CEO-ul Vodafone.

Specialiștii în IT spun că unul din avantajele tehnologiei 5G, implementată și de Vodafone, este că poți suna pe cineva care nu are semnal, sau are chiar telefonul închis. „De exemplu i-aș putea suna pe programatorii care se ocupă de site, de aplicație, să le zic «băăă, nu merge aplicația, faceți dracului ceva, pentru ce vă plătesc, putorilor. Vreți salarii ca afară dar când e să faceți ceva, tot românește o faceți».”, a exemplificat CEO-ul Vodafone avantajele tehologiei 5G. 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

14 martie 2019 11:24
Citește mai mult despre: site Vodafone

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult