European Drinks lansează sifonul greu, cu apă radioactivă de la Fukushima

Un nou produs revoluționar de la cunoscutul combinat chimic românesc European Drinks! Știrea că centrala Fukushima vrea să deverseze apa contaminată i-a făcut pe patronii European Drinks să întrevadă o posibilitate de business. Pentru ca mările să nu fie contaminate cu apă radioactivă de la Fukushima, compania românească a achiziționat întreg stocul și a lansat sifonul greu, cu apă grea în loc de apă normală.

”Apa de la Fukushima nu e deloc periculoasă, este gustoasă și mai curată decât apa de la robinet din România! Sifonul greu are multiple avantaje. În primul rând că răcește șprițul mult mai intens decât o face banalul sifon cu apă normală. Apa din sifonul greu are ioni de deuteriu. Veți simți diferența când veți ține paharul de șpriț în mână. Cu sifonul greu, chiar și cel mai scheletic bețiv va lua în greutate”, spune Robert Acrișor, director de marketing la European Drinks.

Cu o parte din apă, European Drinks va diversifica gama existentă, lansând Frutti Fresh cu tritiu, numit Tritti Fresh, apa minerală Izvorul Tsunamiurilor, dar și vodca Scandic fosforescentă, cu foițe de uraniu. Mereu în căutare de noi oportunirăți, cei de la European Drinks spun că în caz de accident nuclear la Zaporojie ei au lansat o ofertă prealabilă pentru cumpărarea întregului stoc de apă radioactivă, pentru că ”e păcat să se irosească”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
5 iulie 2023 13:18
Citește mai mult despre: European Drinks Fukushima sifon șpriț

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult