Experiment nebun. Un bărbat vrea să bage 50 de femei îmbrăcate la fel în aceeaşi încăpere

Asta se întâmplă când oamenii de știință sunt lăsați nesupravegheați și li se dă mână liberă în privința experimentelor, ne întoarcem la anii înnegurați ai descoperirilor, în care totul era periculos. O dovedește și ultimul experiment anunțat de un savant american, care vrea să bage în aceeași încăpere 50 de femei îmbrăcate la fel.

„Științele sociale sunt la început și până acum am făcut doar pași mici, de gândac. Prin experimentul meu vom duce cercetarea științifică cel puțin 50 de ani în viitor. Rolul experimentului este să aflăm dacă putem trimite un echipaj uman în spațiu care să cuprindă și femei și cum vor reacționa acestea când vor afla că acele costume spațiale arată identic. Oare vor ajunge să se omoare între ele, sau doar se vor ignora complet ani întregi? O călătorie până pe Marte ar dura doi ani, ar fi imposibil de făcut dacă femeile vor pufni încontinuu nervoase”, spune savantul. 

Restul comunității științifice este îngrijorată de acest experiment, pentru că nici măcar cei mai cutezători scriitori și scenariști SF nu au închipuit așa ceva. „Uitați-vă la Star Trek, nici acolo nu vedeți femei îmbrăcate la fel, chiar dacă fac parte din StarFleet. Dacă au aceleași costume de obicei sunt pe nave diferite”. 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

30 martie 2019 09:34
Citește mai mult despre: experiment femei

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult