Gafă incredibilă! România l-a propus la Nobelul pentru literatură pe Cartianu în locul lui Cărtărescu

Scriitorul Grigore Cartianu este propunerea României pentru premiul Nobel pentru literatură după ce o secretară de la Academia Română a scris greșit numele lui Cărtărescu în formularul trimis Suediei. Reprezentanții Academiei Regale Suedeze au bănuit că este vorba de o greșeală și au căutat pe Google pe „Mircea Cartianu” și au presupus că i s-a scris prenumele greșit.

Gafa nu mai poate fi reparată, pentru că Grigore a plecat deja în Suedia cu o damigeană de 15 kile de vin de la el de la țară, doi cozonaci, o mămăligă, o pâine de țară într-un ștergar și câteva borcane de mure culese chiar de el, să-i cinstească pe membrii comitetului Nobel. Aceștia au apreciat gestul și au chefuit cu jurnalistul român până dimineața, când s-a terminat băutura. Pentru că, totuși, România nu ar fi avut nici o șansă la Nobel chiar și cu Cărtărescu, comitetul nu a putut să-i ofere premiul pentru literatură, dar i-au dat totuși un premiu special al juriului, o distincție inventată pe loc. 

Cartianu a primit astfel o buturugă lăcuită în care se vede chipul lui Alfred Nobel, câteva pliante, un stick USB cu premiul Nobel, o cană pe care scrie Grigore și o diplomă pentru cel mai bun scriitor, semnată de toți membrii Academiei. Acesta a mai primit un voucher la Ikea în valoare de 200 de lei și două sacoșe cu chifteluțe.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

6 octombrie 2015 13:12
Citește mai mult despre: Cartarescu Cartianu nobel

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult