Horoscopul toamnei. Cum se pregătesc zodiile pentru sezonul rece

Berbec. Zodia bețivului prin excelență, Berbecul e în mare efervescență în aceste zile. Adună cu sârg damigene, butoaie, peturi și chiar oale cu diverse băuturi, dar nu uită și de gustările dintre pahare: câte un shot mic de tărie. Abia are loc în cămară, după ce a dus la gunoi borcanele cu zacuști făcute de cei din familie, cu excepția murăturilor, bune pentru mahmureala perpetuă a berbecilor.

Taurul e în lumea lui. În această perioadă adună lacom zeci de borcane de zacuscă de pe la toate rubedeniile, pe care le vizitează aparent dezinteresat. Pătimaș și cu puternice pofte trupești, Taurul rupe în două Tinderul, Messengerul, Whatsappul, chiar și Viberul și chatul de Instagram, în căutare de cărniță pentru la iarnă.

Gemenii continuă festivalul fofilării și se pregătesc în secret, cumpărându-și haine groase, plăpumi și perne, însă în public Instagramul lor e plin de poze în costume de baie sau pe la terase, simulând că anotimpul rece nici nu vine. Ei pregătesc în această perioadă diverse minciuni cu care să scape de invitații, ca să poată să stea pe Netflix cu zilele când vine frigul.

Rac. Tipic pentru Raci, ei plănuiesc deja să fugă în Thailanda, să revină la vară. Refuză cu obstinație mersul normal al lucrurilor, de aia nici nu cer pungă la Mega. Asta explică și de ce în perioada asta sunt cu ochii pe reduceri la bikini și ochelari de înot. Ei sunt cei care ne vor agasa în curând cu pozele alea pe plaje, în timp ce noi facem mătănii pe lângă calorifer, să ne încălzim.

Cei din zodia Leu nu se pregătesc pentru nimic, pentru că ei sunt convinși că pot învinge orice. Ei sunt nătărăii care blochează traficul pentru că nu au pus cauciucuri de iarnă, sau n-au pus antigel și le-a înghețat motorul pe intrarea în alee. Chiar și când citesc acest horoscop, primul lor reflex e să bată autorul, nicidecum să-și rezolve problemele.

Fecioară. În primul rând Fecioarele vor merge la 2-3 ședințe de terapie ca să-și dea seama ce înseamnă pe plan emoțional venirea sezonului rece, apoi vor descoperi câteva traume din copilărie, când i-au văzut crăpătura lui Moș Crăciun atunci când băga cadourile sub brad. Fecioarele nu vor depăși momentul și se vor refugia în mâncare, golind prematur raftul cu gogonele.

Balanță. Zodie a contabililor, pentru Balanțe sezonul rece înseamnă un Excel nou cu borcanele de conserve. Ce le-a mai rămas prin cămară vor vinde la suprapreț, după ce vor pune o etichetă simandicoasă. Mai sunt 8 zile, 19 ore și 37 de minute până când Balanțele vor schimba garderoba, vor pune hainele de vară în sacoșele speciale și vor planifica în amănunt meniul pentru Crăciun și pentru Paștele de anul viitor.

Scorpionii își continuă activitățile subversive de tip ucigaș în serie sau asasin la comandă. Ei achiziționează scule din Dedeman, care evident pot și vor fi folosite ca arme la iarnă. În urma scorpionilor, zăpada pângărită de stropi de sânge proaspăt va scârțâi sinistru sub tălpile lor de psihopați.

Săgetătorii vor fi șocați să descopere că suntem în octombrie, ei fiind încă în Vamă. Citind acest articol ei încep să priceapă și de s-a închis terasa și care e faza cu acest friguț. Se vor îndrepta ușor-ușor spre gara din Mangalia și apoi către casă, unde îi așteaptă bongul și tihna gramelor verzui.

Harnicul Capricorn e disperat că nu apucă să termine un proiect ffff important din cauză că e hărțuit de rude și prieteni care îl tot cheamă ba să facă must, ba să adune ciuperci, să coacă vinete și ardei. Abia așteaptă să vină frigul, ca să fie toți blocați în trafic și în zăpadă și el să poată munci în liniște.

Vărsătorul tocmai și-a făcut abonament la un curs de Yoga în ger și abia așteaptă să testeze tehnicile de respirație tantrică. Membrii acestei zodii nu mănâncă zacuscă, pentru că vinetele au suflet și pentru că energia termică necesară pentru fabricarea unui borcan înseamnă 3 foci moarte. Abia așteaptă să vină zăpada, să poată ieși pe balcon și să urle că sunt vegani.

Pești. Zodie a fătălăilor și ochelaristelor, nimănui nu-i pasă de fapt cum se pregătesc cei din Pești pentru sezonul rece, așa că aici vom lăsa liber. Probabil își cumpără ceva online, coperți de caiet, ceva penibil, jalnic și inutil, ca toți membrii acestei zodii.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
4 octombrie 2020 22:53
Citește mai mult despre: horoscop toamnă zodie

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult