Mai imaculat decât Fecioara! Sătul să fie abordat de domnișoare cu gânduri necurate, un absolvent de Politehnică și-a prins diploma la curea și orice posibilitate de a fi ademenit într-o activitate sexuală a fost eliminată. Robert e un Iron Man al abstinenței, un caz sever de virginitate cronică inclusiv pentru standardele politehniștilor.student_politehnica_fara_maini.jpg

Acesta povestește necazurile prin care trece, pentru că arată ca un mascul normal, dar femeile nu știu că el are alte preocupări: ”Vara e cel mai greu, pentru că aici în satul din care provin e plin de fete care știu ce salariu am după terminarea facultatății și ar încerca să-mi bage mâna în chiloți, dacă nu ar ști că sunt un virgin politehnist, care n-ar ști ce să facă nici cu un tutorial de pe Pornhub în față”, spune Robert, absolventul ingenios.

Probleme erau și pe autocar, unde fata lângă care stătea i-a pus mâna pe picior. ”A trebuit să scot ostentativ diploma de Politehnică, doar așa s-a potolit”, spune Robert. După ce și-a prins diploma, nici măcar nimfomana satului nu-i mai dă bună ziua, știind că e inutil. Robert are cea mai mare factură la curent din sat, deși nu are decât un laptop și o conexiune de internet capabilă să facă față traficului imens pe site-urile de pornografie.

beretnr4bnnrmic.png

Mai repede decât unii chelneri la terasă! Dacă stai în București și-ți comanzi berea noastră TNR, o primești în mai puțin de 2 ore. Iar dacă se întâmplă vreo calamitate și nu-ți ajunge în 2 ore, ai 20 de beri gratis de la noi.

Scris de TNR | Monday, 16.07.2018 22:00 IT & Știința

National Cinematografic