În sfârșit s-a corectat o gravă greșeală gramaticală: ”o bere” e greșit, ”niște beri” e corect

Probabil cea mai frecventă greșeală gramaticală făcută de bărbați, expresia ”o bere”, a fost în sfârșit dată în vileag. O nouă normă a Academiei stabilește fără echivoc că expresia este greșită și îi cataloghează pe toți bărbații care o folosesc drept agramați irecuperabili.

”Și nu doar că e incorectă gramatical, expresia «o bere» este și extrem de rușinoasă pentru bărbații de pretutindeni”, a accentuat reputatul lingvisc Decebal Popescu. ”Iar dacă nu ești în stare să vorbești corect, să ceri «niște beri» – 3, 15 sau 174, după caz –, ar trebui să ți se interzică să mai ieși din casă.”

Există totuși un caz izolat în care expresia ”o bere” este corectă gramatical: dacă vrei să ceri o bere cu lămâie – numai că, atenție!, respectiva bere trebuie cerută pentru o persoană pe care o urăști sincer, nicidecum pentru tine. În orice alt context, expresia ”o bere” este o abominațiune gramaticală.

Scris de Calin
20 aprilie 2015 15:04

Alte articole

Vezi mai mult