În sfârșit se schimbă horoscopul! Iată cele 12 noi zodii

Idiot – Zodia Idiot este o zodie masculină de prostie, predominant activă, guvernată de planeta Marte, planetă care sporește prostia și insistența în prostie. Nativii acestei zodii sunt născuți ca să fie lideri în prostie;

Imbecil – Nativii acestei zodii se remarcă prin perseverența cu care își promovează prostia. Când au de comunicat o tâmpenie, insistă să afle absolut toată lumea că ei sunt uluitor de proști. Nu se pot bucura singuri de propria prostie, simt nevoia imperioasă s-o împărtășească cu toată lumea;

Cretin – Nativul cretin are o aplecare naturală spre comunicare, motiv pentru care este foarte activ pe Facebook, unde prostiile lui sunt întodeauna mai mari decât ale celorlalți. Găsește întodeauna resurse să abată atenția de la o prostie pe care-a spus-o, spunând una și mai mare decât prima. Prostia lui e ca un bulgăre de zăpadă, devine din ce în ce mai mare, până nativul cretin este învăluit total în propria prostie;

Fraier – Nativii acestei zodii sunt inferiori altor zodii, fiind printre cei mai ușor de păcălit. Prostia lor este de natură pasivă: își etalează prostia cu ajutorul altor proști, aproape niciodată pe cont propriu. Asta nu-i împiedică, însă, să se laude cu faptele de prostie, ca și cum le-ar aparține;

Ignorant – Nativii acestei zodii au o formă de prostie mândră, care nu acceptă că ar putea să greșească. Să nu te iei niciodată la ceartă cu un om din zodia ignorantului pentru că nu ai nici o șansă de câștig. Ai prea puțin argumente pentru a-l opri din prostie;

Naiv – Naivii mai sunt numiți și proștii zodiacului, pentru că cred absolut orice. Planeta lor dominantă este Luna, așa că sunt mai proști în zilele cu lună plină, dar și mai agitați;

Nătărău – Nătărăii sunt proștii cei mai buni la pat din tot zodiacul. Dacă vrei să agăți un nătărău e suficient să-i arăți sânii și apoi să-i faci o ciorbă. Acesta va munci ca un bou toată viața să te întrețină;

Tont – Zodia tontului este o zodie care n-ar trebui să existe, predominant uluitor de proastă, guvernată de planeta Prostie, planetă care sporește imbecilitatea, lipsa inteligenței, firea tălâmbă și religioasă, altruismul, practic toate calitățile necesare pentru a construi un prost premium;

Neghiob – La naşterea lui, ursitoarele au venit în stare de ebrietate şi l-au lovit cu leuca în cap. Neghiobul are o viaţă sexuală complicată. Preferă nativii zodiei Imbecilului, reuşind rar să-şi dea seama la ce folosesc organele sexuale;

Șova – Nativul acestei zodii păstrează un echilibru fin între prostia tradiţională şi prostia modernă, reuşind să fie de o prostie absolută în orice situaţie;

Tâmpit – Poate fi văzut mai ales în spatele ghişeelor, dând îndicaţii complet cretine oamenilor veniţi cu treabă. Tâmpitul devine agresiv atunci când e întrebat dacă aparţine acestei zodii şi cheamă gardianul sau jandarmul, adică un nativ al zodiei Neghiobului;

Prost – Numită și Zodia de Aur, nativii acestei zodii cred tot felul de tâmpenii, inclusiv articole de acest gen. Zodia e atât de apreciată de proști, că unii își falsifică data nașterii pentru a putea pretinde că sunt născuți în zodia prostului.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
20 iunie 2015 01:43
Citește mai mult despre: horoscop

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult