Învăţătorul “patinuar” se scuză: Aşa e scris în manoal!

Nu vă grăbiţi să-l acuzaţi! Învăţătorul din Iaşi, acuzat că l-a corectat pe un elev care scrisese “patinoar”, spunându-i că de fapt ar fi corect “patinuar”, se scuză spunând că aşa era scris în “manoalul” folosit la clasă: “Manoalul are unele scăpări. Acuma, că tot eu l-am făcut şi pe acest manoal, asta e partea a doa şi mi-o asomez”, a declarat învăţătorul.

Învăţătorul mai spune şi că cine vrea să înveţe învaţă, dovadă că foste eleve de-ale lui, precum Grapini sau Dăncilă, sunt cineva în ţara asta şi peste hotare. Cadrul didactic nu renunţă la calificativul acordat elevului, pe care “deja i l-am trecut cu stilou ân cataluog”.

Învăţătorul i-a avertizat pe părinţii elevului să nu-i facă reclamaţie dacă vor ca acesta să treacă în clasa a treia: “Are decât un suficent şi nu-i închiei media!”. 

Elevii spun că sunt nevoiţi să-l tolereze pe învăţător: “Am fost învăţaţi că persoanele cu handicap mintal trebuie integrate în societate, nu ostracizate. Îl lăsăm să ne dea ce calificative doreşte. Considerăm că a fost un ghinion să picăm exact la clasa dumnealui. Vom pleca la un liceu din străinătate, dar până atunci trebuie să suportă aceşti pitecantropi de la catedră”, spune Matei, clasa a doua.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
5 martie 2019 16:10
Citește mai mult despre: analfabet învăţător patinoar

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult