Isterie pe scenă la lansarea Apple. Tim Cook a vindecat un om cu stylusul

Delir și isterie la evenimentul anual organizat de Apple în care se lansează câte un nou produs revoluționar. De această dată președintele companiei nu s-a mulțumit doar să prezinte o nouă tehnologie care va revoluționa felul în care interacționăm cu lucrurile din jurul nostru, ci a și vindecat un nevăzător care venise la lansare doar să audă cum va arăta noul iPhone.

Tim Cook a venit pe scenă cu stylusul în mână și a zis: „Aura mea este perturbată, simt că este în sală un om care nu vede. Oricine ai fi, arată-te om bun, ești printre prieteni!”, a strigat acesta. Omul, un tânăr orginiar din Houston, Texas, a urcat șovăielnic pe scenă unde șeful Apple l-a atins cu sylusul pe frunte: „În numele lui Steve Jobs și al sfintei fecioare, îți poruncesc, deschide ochii!”. Iar tânărul a deschis ochii și a strigat: „Văd! Văd! Isuse Christoase Dumnezeule, văd. E într-adevăr ecran 4k”. 

Tim Cook a dat modest din cap, l-a mângâiat pe tânăr și apoi a continuat să facă și alte minuni. Un ziarist de la The Verge a fost stropit cu apă sfințită pentru că era posedat de demonul androidului, apoi acesta a făcut legământ și mărturisire că se leapădă de Satana și a fost acceptat în congregație. Prețurile încep de la 799 de dolari modelul fără Wi-Fi. 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

10 septembrie 2015 12:55
Citește mai mult despre: Apple minune stylus tim cook

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult