IT-ist care lucrează remote pentru americani, turnat de administrator că e spion

Viaţa de programator nu e aşa uşoară precum se credea! Deşi e discret, curat, nu dă cu bormaşina şi nu ascultă manele, Marcel, un inginer din cartierul Pantelimon, are de furcă cu vecinii dintr-un motiv halucinant. Pentru că a auzit că „lucrează pentru americani“ şi „câştigă foarte bine“, administratorul blocului e convins că Marcel e spion CIA.

„Eu am lucrat la viaţa mea pentru KGB, ştiu exact cum arată un agent ultrasecret. Fix ca Marcel de la 3“, spune nea Ilie, administratorul. „Nu-l auzi, nu-l simţi, dar e mereu cu întreţinerea la zi şi iese din apartament numai seara, probabil în misiunile lui speciale. În restul timpului nu ştiu ce face, presupun că ne ascultă telefoanele. L-am raportat la contraspionaj!“

„Am aruncat un ochi la Marcel în casă când a ieşit să ducă gunoiul“, spune tanti Frosa, vecină de scară. „Are înăuntru tot felul de ecrane pe care se derulează coduri ciudate. Mă tem să nu fie coduri nucleare!“

Marcel jură că, deşi într-adevăr face o grămadă de bani muncind remote pentru companii de top din SUA, asta nu implică spionaj sau alte activităţi tenebroase. El lucrează de la distanță pentru companii din Statele Unite. „Dacă nu mă credeţi, intraţi pe platforma de recrutare Crossover.com, ca să vedeți ce salarii au acolo. Eu așa mi-am găsit jobul de acum“, exclamă acesta.

„Da, da, ca și cum cineva ar plăti un român atâția bani ca să stea acasă, fără să fie vreun spion sau ceva”, a bombănit nea Ilie, încă nu foarte convins.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

5 iulie 2021 12:55
Citește mai mult despre: administrator programator

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult