Lucrări întrerupte la CERN după ce fizicianul român și-a uscat blugii în acceleratorul de particule

O nouă întrerupere a programului de experimente științifice a avut loc ieri seară, oprirea fiind, de această dată, neprogramată. Asta după ce savanții au descoperit o pereche de blugi puși la uscat chiar în accelerator, la intrare. Autorul faptei a fost identificat cu ușurință, fiind vorba de fizicianul român acreditat la CERN.

„N-a fost forte complicat să ne dăm seama cine a făcut-o, ne-am luat după dâra de noroi și semințe care mergea de la accelerator direct până la el în cameră. În plus, s-a dat imediat de gol, că a doua zi a venit în chiloți la muncă, pentru că aia era singura lui pereche de blugi”, a spus șeful echipei de savanți.

Fizicianul român nu a negat fapta, spunând că își spală des hainele în apa grea de la reactorul nuclear, pentru că nu se șifonează și nici nu rămân urme de detergent pe ele. „Prima dată mi-am pus blugii la uscat pe balcon, dar s-au plâns vecinii că nu pot să doarmă de la radiații. Așa, în accelerator, nu deranjează pe nimeni”. Șeful de la CERN a declarat că nu se pune problema ca fizicianul român să fie concediat întrucât este singurul care reușește, în ciuda nenumăratelor măsuri de securitate, să introducă băutură de bună calitate în centrul de cercetare.

Scris de Eftimie
29 iulie 2014 06:07

Articole asemanătoare

Vezi mai mult